office@saratravel.ro    Acceptam tichete de vacanta

Muzeul Pietrei

Mare mi-a fost mirarea cand, cautand obiective turistice aproape de Bucuresti, care sa se incadreze intr-o excursie de 1 zi, am gasit un obiectiv turistic unic: este vorba de Muzeul Pietrei. Da, ati citit corect, Muzeul Pietrei.

Intram in curtea muzeului si de-odata avem impresia ca suntem in mijlocul unei competitii : mesteri populari, pietrari, din toata tara, si-au dat intalnire in acest loc care avea sa devina o expozitie rara, un loc inedit. Mirarea o reprezinta obiectele intalnite aici care au diverse utilizari. Pentru ca multe dintre acestea sunt folosite in gospodarii.

Colectionarul acestora este poetul si jurnalistul Lucian Avramescu, care pe langa volume de versuri, note de calatorie, antologii, eseuri si pamflete jurnalistice, a colectionat in propria casa, cu mare pasiune atat de multe obiecte.

Ideea de colectionar si colectionarul exista de cand lumea: in copilarie colectionam timbre sau papusi, la maturitate am inceput sa colectionam monezi, vederi, sau chiar si ceasuri. Doar ca aceast muzeu al pietrei a strans laolalta opere populare, executata de cioplitori in piatra, unii pasionati, altii indemnati de nevoia de a avea in gospodarie vase sau alte obiecte. Aici gasim peste 3.000 de exponate si fiecare dintre ele doreste sa atraga atentia privitorului, vrand sa-si spuna propria poveste.
Va invitam in excursia noastra sa admirati acest loc, ascuns in dealurile Buzaului.